dragos voinea

Interviu cu Dragos Voinea – fondatorul vwforum.ro şi manager TCM Turbo

Posted on 13th November 2011 in interviu

dragos voinea

Interviu cu Dragos Voinea

Trebuie să recunosc că l-am curtat mult timp pe domnul inginer DragosVoinea pentru a obţine acest articol aşa că informaţia este şi mai apreciată. Eu îl cunosc de anul acesta de când am devenit partenerul lui pe partea de ciptuning. Dragoş este un om foarte pasionat de maşini şi tehnologie. El a fondat vwforum.ro (o comunitate a posesorilor de maşini din grupul VAG) şi tot el este omul din spatele TCM Turbo – o companie de ciptuning de renume.

[Victor / IOVI] Care este experienţa pe care o ai în lumea auto şi care sunt proiectele în care eşti implicat?
[Dragos VOINEA/ TCM Turbo] Sunt Dragoş Voinea, fondatorul TCM Turbo SRL, inginer, pasionat până peste cap de maşini iar din 2001 şi implicat (până peste cap) în industria auto din România.

[Victor / IOVI] Cum şi când ai pus bazele vwforum?
[Dragos VOINEA/ TCM Turbo] vwForum.ro a început la sfârşit de 2002 şi în ianuarie 2003 am cumpărat de la rotld.ro domeniul vwforum.ro (iniţial era vwforum.as.ro hostat la deknet). În timp au apărut upgrade-uri (de la schimbarea softului din PHPBB în Invision + server propriu ţinut acasă pe balcon, apoi într-un datacenter unde la un cost foarte ok avem tot ce trebuie).

[Victor / IOVI] Cum şi de ce ai ales să lucrezi cu TCM Turbo?
[Dragos VOINEA/ TCM Turbo] Cu TCM TURBO SRL am început ca revânzător ciptuning în România, iar cu timpul ne-am specializat în dezvoltarea software-ului de automobile. În 2003 am intrat pe piaţa autohtonă şi începând din 2005 ne-am structurat activitatea în două divizii: dezvoltarea de fisiere de management al motorului  şi vânzarea produsului către clientul final, oferind totodată lecţii de utilizare pentru diferite interfeţe de tuning şi utilizarea de alte software-uri pentru colaboratorii apropiaţi.

În prezent, sunt furnizorul principal pentru multe dintre companiile de ciptuning din lume (avem reprezentanţi în USA, Franţa, Belgia, UK, Germania, Polonia, Austria, România, Bulgaria, Moldova, Taiwan, Africa de Sud), şi asta pentru că, prin experienţa inginerilor colaboratori şi prin utilizarea aparatelor de măsurare şi de testare precise, suntem capabili să livrăm fişiere modificate (tuning files) de calitate excepţională care să garanteze fiabilitatea motorului şi rezultatele solicitate de catre clienţii nostri.

Toate modificările fişierelor se fac folosind cel mai bun soft de pe piaţă, WinOLS, produs de compania germană EVC (Vizitati http://www.evc.de/en/service/links.asp şi o să regăsiţi şi compania noastră alături de partenerul german şi de cele mai importante nume din Ciptuning-ul mondial).

[Victor / IOVI] Preferi Diesel sau Benzină? De ce?
[Dragos VOINEA/ TCM Turbo] Am avut maşini şi diesel şi benzină dar în acest moment (nov 2011) deţin doar masini cu motoare pe benzină.  Maşina mea de suflet a fost un GOLF V R32 folosit 4 ani . Acum conduc zi de zi un Golf VI 1.4TSi alternat cu un Renault Clio Cup . Acest Clio a înlocuit de fapt R32ul ce mă mulţumea ca maşină dar ce a avut o creştere a impozitului de la an la an foarte exagerată la noi în ţară (500e în primul an, 600 al doilea, 800 al treilea , iar acum în 2011 era 1300euro pentru 12 luni!!). Clio cu 2.000cmc are doar 45euro impozitul. Am fost deja pe circuit cu el (Hungaroring – iulie 2011). Cu R32ul am avut plăcerea la nu mai puţin de 6 etape Hungaroring în 4 ani + Nurburgring + Hockenheimring.

Deşi aducem cai putere masinilor clienţilor şi maşinilor personale nu sunt un conducător agresiv pe drumurile publice. Nu particip la nici un fel de curse pe teritoriul României dar am avut plăcerea să ies pe circuit cu maşinile mele sau să particip la evenimente precum Volkswagen Experience, BMW M Drive Tour, Audi Driving Experience (acesta din urmă a fost 7 zile pe lac îngheţat în interiorul cercului polar în Finlanda… o experienţă de vis ce aş vrea să reuşesc să o retrăiesc în anii următori).

[Victor / IOVI] Care ai vrea să fie următoarea maşină? Pe ce ai pus ochii?
[Dragos VOINEA/ TCM Turbo] Ca maşină următoare aş vrea să schimb în viitor 1.4TSIul cu un 3.0 turbo diesel de generaţie nouă de la Audi sau BMW. Ambele firme au motoare extrem de rafinate şi cu rezultate foarte bune în urma ciptuningului.

[Victor / IOVI] Cum arată o zi de muncă pentru tine? Cum şi câte ore lucrezi? La ce oră te trezeşti? Cât stai la atelier? Cât eşti on-line? Cât studiezi?
[Dragos VOINEA/ TCM Turbo] Sunt o persoană activă, programul zilnic începând la ora 7:00 şi terminând spre ora 23:00 în fiecare zi. Există perioade de 5-6 ore continuu muncă dar şi scurte de doar o oră muncă, o oră activitate cu familia, apoi iar muncă. Seara cel puţin rar se întâmplă să lucrez între 19:00 şi 23:00 mai mult de o oră dar totuşi situaţia apare de câteva ori pe săptămână.

Gadgeturile favorite ce mă însoţesc zi de zi sunt laptopul  (niciodata mai greu de 1,5Kg) , în acest moment un Sony VAIO Z1 , un iPad 3G , un iPhone 4, un ceas cu chronograph şi dată (Oris / Tag sau Atlantic) . Rucsacul ce-l port este Belkin sau Case Logic . – despre gadgeturi Dragoş a mai dat acest interviu.


Articole similare:

Comments

comments

2 Responses to “Interviu cu Dragos Voinea – fondatorul vwforum.ro şi manager TCM Turbo”

  1. 123 says:

    Case Logic, nu CasLogic.



Pings responses to this post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Comment

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>